Sunt aiurita,da.
Plec sa platesc facturi si ma trezesc la locul faptei ca nu le am in buzunar.Ma gandesc la cai verzi pe pereti cand traversez strada si invat injuraturi noi de la soferii care reusesc sa nu dea peste mine.Imi las banii in buzunarul pantalonilor de azi si maine ma imbrac cu altii,desigur uitand sa fac transferul banilor.Sistematic imi uit cheile la vecina de la parter.Ma mai scol uneori noaptea ca sa merg la baie,dar obligatoriu nimeresc in bucatarie,evident in frigider,evident mananc ceva dormind pe mine,evident ma intorc in pat inca mestecand fara sa mai ajung si la baie.Ma opresc din orice fac la reclama la nu stiu ce firma de internet,pentru ca imi place la nebunie tipul din reclama,chiar daca sunt cocotata pe geam sau tocmai strangeam niste cioburi de pe jos.Periodic am cucuie pentru ca uit de dulapul din bucatarie pe care ar trebui sa-l ocolesc,dar capul meu se intalneste mereu cu el.Ma duc pana la colt sa iau paine si ajung in centru sa cumpar papuci.Ma hotarasc sa fac curat sau sa calc,si sfarsesc prin a face piruete cu fierul de calcat sau aspiratorul,pentru ca intre timp,nu stiu cum se face,dau drumul la muzica.
Etc.
Neajunsurile si neplacerile derivate din toate aceste lucruri vi le imaginati si singuri.
Din acest motiv,deseori imi doresc sa fi fost mai cu capul pe umeri,mai...asezata la minte...
Ei bine,ieri am avut sansa sa cunosc o asemenea persoana.Avea o agenda pe care o consulta cu sfintenie din sfert in sfert de ora.In functie de agenda,dadea telefoane.In functie de telefoane,statea linistita sau isi planifica restul zilei.Evident,nota totul.Stia ca la ora cutare trebuie sa fie acolo sau sa faca aia.
Ma trezesc intreband ce se intampla in cazul in care intervine ceva neprevazut.Imi raspunde ca asta e IMPOSIBIL.Atunci am inceput sa-i studiez mimica.Reactiile.Gesturile.Nu prea am vazut nimic.O femeie absolut impasibila.Rece.Cu chip de piatra,sub care n-am reusit sa inteleg ce se ascunde.Am intrebat,pur si simplu,daca-si organizeaza toata viata in functie de agenda aia.Mi-a raspuns,simplu si sec: da.Cica de maritat s-a maritat planificat.Copiii i-a facut planificat.Mananca planificat.Doarme planificat.Toate le face planificat.Nu stiu cand mai are timp sa traiasca...sau daca macar stie ce e aia...
Well...
Am zis ca am avut sansa sa intalnesc o asemenea persoana,pentru ca chiar consider ca a fost o sansa...aceea de a realiza ca e mai bine sa fiu asa cum sunt eu...cu gandul aiurea,cu capul in nori,cu fluturi sau cucuie in el...sa ma trezesc fara bani in buzunar in mijlocul orasului...sa n-am chei si sa stau o ora pe la usa...
Toate astea imi dau emotii,trairi,tresariri...
Pot sa ma enervez,sa injur,sa plang de ciuda sau de durere,sa rad,sa urlu,sa obosesc,sa...traiesc...
Prefer sa traiesc sub imperiul aiurelii mele decat sub stapanirea unei agende bine organizate...
duminică, 16 august 2009
sâmbătă, 15 august 2009
Drumul de azi
Ar fi trebuit sa ajung la o anumita ora intr-un anumit loc.Din cauza aglomeratiei,a trebuit s-o iau pe scurtaturi care mi-au lungit drumul.Din scurtatura-n scurtatura,din artera-n artera,din alee-n alee,am ajuns in cartierul genunchilor juliti...
Intai am vazut scoala.
O tresarire.
Aceleasi ziduri coscovite,acelasi teren de sport,poate doar putin mai multa vopsea alba in liniile care desenau careul de 7 metri.
M-am dus la intrare,am deschis usa si m-am strecurat inauntru.M-a izbit linistea...de ce oare? a,da...e vacanta...o tanara artagoasa a iesit din cancelarie si m-a intrebat ce caut...ciudat,acelasi lucru ma intrebam si yo...i-am zis ca sunt o fosta eleva...s-a uitat la mine cu ochi intrebatori si mi-a zis ca credea ca sunt un parinte (oare parintii n-au fost si ei elevi? )...am zambit amar si am plecat...
Cativa pasi mai incolo,blocul cu 10 etaje.Aceeasi culoare crem,acelasi aer vechi,poate doar termopanele sa-l fi facut sa para cumva altfel in ochii mei...in spatele blocului,aceeasi bara de batut covoare de pe care am cazut si am avut norocul sa nu-mi rup ceva...ce covoare s-or mai bate acum pe bara asta,tot de iuta?...in schimb,multe masini in parcare,si intre ele nici o dacie,nici o skoda,nici o lada,nici macar un trabant...candva,aici era si o motocicleta cu atas...gradina in care ne luam la bataie,din nu stiu ce motive,dar cu scopul bine definit sa cadem pe pamant,nu pe beton,e plina de buruieni inalte pana la genunchi...pe vremuri,ieseam in fiecare duminica si o ingrijeam,acum probabil ca au imbatranit toti si copiii lor nu mai au timp de asa ceva,pentru ca ei nu se mai joaca in gradina,ci in fata calculatorului...
Ridic privirea instinctiv,pentru ca ma aflu sub balconul de unde vesnic primeam cate o galeata cu apa in cap,sau diverse legume (rosii,cartofi,ardei),uneori si oua,adica al lu`madam popescu,o pensionara intotdeauna deranjata de galagia copilariei...e inchis balconul,si vad ca si geamul...probabil (mai mult ca sigur) a murit...cine stie cine-o fi acum in spatele geamurilor...
Ma duc pe partea cealalta si din nou ridic privirea.Alt balcon inchis...s-au inchis toate balcoanele? mi-ar fi placut ca macar balconul asta sa fi fost deschis...sa mai pot privi o clipa,prin aminitiri,lumea de la etajul 5...de la balconul ala,o mana flutura mereu in urma mea cand plecam la scoala...acum nu mai flutura nici macar perdeaua verde de vinilin...parca ma doare asta cumva...si ma cocotz pe gardul pe care ma cocotzam mereu,ma asez si-mi aprind o tigara...altadata ma feream s-o fac in vazul lumii,acum nu-mi pasa...de ce oare? aaaaaaa,acum sunt mare,asa-i,uitasem...fumez in gol,privesc in gol,ma gandesc in gol...ochii imi cad pe zidul scrijelit al blocului...M + V = LOVE...doamne,inca mai e aici? sigur ca e,doar am zgariat cu cel mai gros cui care mi-a cazut in mana...ce-o fi cu V? s-o fi insurat? o avea copii? ce ochi albastri avea...scrumul imi cade pe picior,dar parca-l simt rece...ma gandesc ca trebuie sa plec...un pusti cu ochi mari si pantaloni scurti vine langa mine si ma intreaba ce fac aici,daca astept pe cineva...da,ma astept,trebuie sa apar din clipa-n clipa izbind usa de la intrare cu mingea-n mana sau cu rotilele in picioare sau cu prastia gata de spart geamuri,urland in gura mare pe la balcoane "haideti afaaaaaaaaaaaaraaaaaa"...sigur ca ma astept...dar de ce nu mai vin? de ce nu vin nici ceilalti? a,da...s-au dus in alta parte,la alte vieti...ma uit la pusti si parca-i recunosc zambetul...il intreb daca sta in bloc..sigur ca da...extrem de comunicativ la cei 8 ani ai lui,cu mare chef de vorba,imi da raportul despre cine sta la apartamentul ala si la alalaltu`,si ma intreaba de unde stiu yo atatea despre "blocul lui"...ii spun ca blocul asta a fost candva si "al meu"...ma intreaba daca o cunosc pe mami lui,ca o cheama asa si sta aici de cand era copil...si imi dau seama de ce i-am recunoscut zambetul,e copilul celei mai bune prietene ale mele din copilarie...ne-am taiat candva in palma ca sa fim surori de cruce...acum fiecare ne ducem crucea separat...zambeste pustiul,zambesc si yo...incepe sa rada,numai el stie de ce,pe mine ma sugruma lacrimile,numai yo stiu de ce...cand constata el ca adultii sunt ciudati,isi ia mingea ceva mai mare decat el si pleaca...la joaca lui...yo raman cocotzata pe gard,privindu-mi amintirile...
Intr-un final,socot ca-i vremea sa plec...dar parca nu de tot...cumva,daca nu mai apuc sa trec pe-aici,sa mai scrijelesc ceva...nu mai gasesc acum un cui,dar cred ca am un ruj in geanta...da,am...deci,M WAS HERE...V,REMEMBER ME?
O sa vina ploaia si-o sa stearga? da,sigur ca da...dar cred ca zidul pastreaza in el urmele trecerilor noastre...
Am plans o lacrima cand am plecat.Copilul pe care l-am regasit acolo ma privea de la etajul 5 si-mi facea cu mana.I-am daruit-o lui,in schimbul zambetului pe care l-a desenat in sufletul meu...
Intai am vazut scoala.
O tresarire.
Aceleasi ziduri coscovite,acelasi teren de sport,poate doar putin mai multa vopsea alba in liniile care desenau careul de 7 metri.
M-am dus la intrare,am deschis usa si m-am strecurat inauntru.M-a izbit linistea...de ce oare? a,da...e vacanta...o tanara artagoasa a iesit din cancelarie si m-a intrebat ce caut...ciudat,acelasi lucru ma intrebam si yo...i-am zis ca sunt o fosta eleva...s-a uitat la mine cu ochi intrebatori si mi-a zis ca credea ca sunt un parinte (oare parintii n-au fost si ei elevi? )...am zambit amar si am plecat...
Cativa pasi mai incolo,blocul cu 10 etaje.Aceeasi culoare crem,acelasi aer vechi,poate doar termopanele sa-l fi facut sa para cumva altfel in ochii mei...in spatele blocului,aceeasi bara de batut covoare de pe care am cazut si am avut norocul sa nu-mi rup ceva...ce covoare s-or mai bate acum pe bara asta,tot de iuta?...in schimb,multe masini in parcare,si intre ele nici o dacie,nici o skoda,nici o lada,nici macar un trabant...candva,aici era si o motocicleta cu atas...gradina in care ne luam la bataie,din nu stiu ce motive,dar cu scopul bine definit sa cadem pe pamant,nu pe beton,e plina de buruieni inalte pana la genunchi...pe vremuri,ieseam in fiecare duminica si o ingrijeam,acum probabil ca au imbatranit toti si copiii lor nu mai au timp de asa ceva,pentru ca ei nu se mai joaca in gradina,ci in fata calculatorului...
Ridic privirea instinctiv,pentru ca ma aflu sub balconul de unde vesnic primeam cate o galeata cu apa in cap,sau diverse legume (rosii,cartofi,ardei),uneori si oua,adica al lu`madam popescu,o pensionara intotdeauna deranjata de galagia copilariei...e inchis balconul,si vad ca si geamul...probabil (mai mult ca sigur) a murit...cine stie cine-o fi acum in spatele geamurilor...
Ma duc pe partea cealalta si din nou ridic privirea.Alt balcon inchis...s-au inchis toate balcoanele? mi-ar fi placut ca macar balconul asta sa fi fost deschis...sa mai pot privi o clipa,prin aminitiri,lumea de la etajul 5...de la balconul ala,o mana flutura mereu in urma mea cand plecam la scoala...acum nu mai flutura nici macar perdeaua verde de vinilin...parca ma doare asta cumva...si ma cocotz pe gardul pe care ma cocotzam mereu,ma asez si-mi aprind o tigara...altadata ma feream s-o fac in vazul lumii,acum nu-mi pasa...de ce oare? aaaaaaa,acum sunt mare,asa-i,uitasem...fumez in gol,privesc in gol,ma gandesc in gol...ochii imi cad pe zidul scrijelit al blocului...M + V = LOVE...doamne,inca mai e aici? sigur ca e,doar am zgariat cu cel mai gros cui care mi-a cazut in mana...ce-o fi cu V? s-o fi insurat? o avea copii? ce ochi albastri avea...scrumul imi cade pe picior,dar parca-l simt rece...ma gandesc ca trebuie sa plec...un pusti cu ochi mari si pantaloni scurti vine langa mine si ma intreaba ce fac aici,daca astept pe cineva...da,ma astept,trebuie sa apar din clipa-n clipa izbind usa de la intrare cu mingea-n mana sau cu rotilele in picioare sau cu prastia gata de spart geamuri,urland in gura mare pe la balcoane "haideti afaaaaaaaaaaaaraaaaaa"...sigur ca ma astept...dar de ce nu mai vin? de ce nu vin nici ceilalti? a,da...s-au dus in alta parte,la alte vieti...ma uit la pusti si parca-i recunosc zambetul...il intreb daca sta in bloc..sigur ca da...extrem de comunicativ la cei 8 ani ai lui,cu mare chef de vorba,imi da raportul despre cine sta la apartamentul ala si la alalaltu`,si ma intreaba de unde stiu yo atatea despre "blocul lui"...ii spun ca blocul asta a fost candva si "al meu"...ma intreaba daca o cunosc pe mami lui,ca o cheama asa si sta aici de cand era copil...si imi dau seama de ce i-am recunoscut zambetul,e copilul celei mai bune prietene ale mele din copilarie...ne-am taiat candva in palma ca sa fim surori de cruce...acum fiecare ne ducem crucea separat...zambeste pustiul,zambesc si yo...incepe sa rada,numai el stie de ce,pe mine ma sugruma lacrimile,numai yo stiu de ce...cand constata el ca adultii sunt ciudati,isi ia mingea ceva mai mare decat el si pleaca...la joaca lui...yo raman cocotzata pe gard,privindu-mi amintirile...
Intr-un final,socot ca-i vremea sa plec...dar parca nu de tot...cumva,daca nu mai apuc sa trec pe-aici,sa mai scrijelesc ceva...nu mai gasesc acum un cui,dar cred ca am un ruj in geanta...da,am...deci,M WAS HERE...V,REMEMBER ME?
O sa vina ploaia si-o sa stearga? da,sigur ca da...dar cred ca zidul pastreaza in el urmele trecerilor noastre...
Am plans o lacrima cand am plecat.Copilul pe care l-am regasit acolo ma privea de la etajul 5 si-mi facea cu mana.I-am daruit-o lui,in schimbul zambetului pe care l-a desenat in sufletul meu...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
