duminică, 16 august 2009

Prefer...

Sunt aiurita,da.

Plec sa platesc facturi si ma trezesc la locul faptei ca nu le am in buzunar.Ma gandesc la cai verzi pe pereti cand traversez strada si invat injuraturi noi de la soferii care reusesc sa nu dea peste mine.Imi las banii in buzunarul pantalonilor de azi si maine ma imbrac cu altii,desigur uitand sa fac transferul banilor.Sistematic imi uit cheile la vecina de la parter.Ma mai scol uneori noaptea ca sa merg la baie,dar obligatoriu nimeresc in bucatarie,evident in frigider,evident mananc ceva dormind pe mine,evident ma intorc in pat inca mestecand fara sa mai ajung si la baie.Ma opresc din orice fac la reclama la nu stiu ce firma de internet,pentru ca imi place la nebunie tipul din reclama,chiar daca sunt cocotata pe geam sau tocmai strangeam niste cioburi de pe jos.Periodic am cucuie pentru ca uit de dulapul din bucatarie pe care ar trebui sa-l ocolesc,dar capul meu se intalneste mereu cu el.Ma duc pana la colt sa iau paine si ajung in centru sa cumpar papuci.Ma hotarasc sa fac curat sau sa calc,si sfarsesc prin a face piruete cu fierul de calcat sau aspiratorul,pentru ca intre timp,nu stiu cum se face,dau drumul la muzica.
Etc.
Neajunsurile si neplacerile derivate din toate aceste lucruri vi le imaginati si singuri.
Din acest motiv,deseori imi doresc sa fi fost mai cu capul pe umeri,mai...asezata la minte...

Ei bine,ieri am avut sansa sa cunosc o asemenea persoana.Avea o agenda pe care o consulta cu sfintenie din sfert in sfert de ora.In functie de agenda,dadea telefoane.In functie de telefoane,statea linistita sau isi planifica restul zilei.Evident,nota totul.Stia ca la ora cutare trebuie sa fie acolo sau sa faca aia.
Ma trezesc intreband ce se intampla in cazul in care intervine ceva neprevazut.Imi raspunde ca asta e IMPOSIBIL.Atunci am inceput sa-i studiez mimica.Reactiile.Gesturile.Nu prea am vazut nimic.O femeie absolut impasibila.Rece.Cu chip de piatra,sub care n-am reusit sa inteleg ce se ascunde.Am intrebat,pur si simplu,daca-si organizeaza toata viata in functie de agenda aia.Mi-a raspuns,simplu si sec: da.Cica de maritat s-a maritat planificat.Copiii i-a facut planificat.Mananca planificat.Doarme planificat.Toate le face planificat.Nu stiu cand mai are timp sa traiasca...sau daca macar stie ce e aia...

Well...
Am zis ca am avut sansa sa intalnesc o asemenea persoana,pentru ca chiar consider ca a fost o sansa...aceea de a realiza ca e mai bine sa fiu asa cum sunt eu...cu gandul aiurea,cu capul in nori,cu fluturi sau cucuie in el...sa ma trezesc fara bani in buzunar in mijlocul orasului...sa n-am chei si sa stau o ora pe la usa...
Toate astea imi dau emotii,trairi,tresariri...
Pot sa ma enervez,sa injur,sa plang de ciuda sau de durere,sa rad,sa urlu,sa obosesc,sa...traiesc...

Prefer sa traiesc sub imperiul aiurelii mele decat sub stapanirea unei agende bine organizate...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu